Home » D:News » Despre ce boală vorbim? Un grup de cercetători a făcut o descoperire majoră privind depresia

Despre ce boală vorbim? Un grup de cercetători a făcut o descoperire majoră privind depresia

Despre ce boală vorbim? Un grup de cercetători a făcut o descoperire majoră privind depresia
Publicat: 19.05.2014
Un om de ştiinţă susţine că există cel puţin 5 tipuri diferite de depresie şi că acestea pot fi deosebite cu ajutorul unor analize de sânge şi urină. Mai mult decât atât, spune el, trei dintre aceste tipuri nici nu au legătură cu serotonina, substanţa pe care psihiatrii o cred implicată în apariţia depresiei.

Majoritatea specialiştilor cred că depresia este determinată de nivelurile mici ale serotoninei, un neurotransmiţător, motiv pentru care tratamentele împotriva depresiei presupun adesea administrarea unei clase specifice de medicamente, numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), care ridică nivelul serotoninei în creier.

Dar un studiu recent, condus de dr. William J. Walsh. preşedinte al Walsh Research Institute, SUA, sugerează că ar exista cel puţin 5 biotipuri ale depresiei clinice. Cercetătorii au analizat aproximativ 300.000 de probe de sânge şi urină provenite de la 2.800 de pacienţi, diagnosticaţi cu depresie, precum şi istoricul medical al acestora, constatând că 5 biotipuri de depresie se regăseau la 95% dintre ei.

Trei dintre ele, spun cercetătorii, nu erau asociate cu fluctuaţii ale nivelului serotoninei.

Cele 5 biotipuri identificate sunt:

  • Depresia submetilată – la 38% dintre pacienţi; problema este  activitetea slabă a receptorilor de serotonină, probabil datorită reabsorbţiei rapide a serotoninei după eliberarea ei la nivelul sinapselor. Unii dintre pacienţi cu acest tip de depresie răspund bine la ISRS, alţii se plâng de efecte secundare foarte neplăcute.
  • Depresie pirolică, întâlnită la 17% dintre pacienţi; aceştia spun că ISRS le-au fost de folos. Aceste persoane prezintă o combinaţie între producţia redusă de serotonină şi stresul oxidativ foarte intens.
  • Depresia datorată excesului de cupru – la aproximativ 15% dintre pacienţi. Aceştia nu metabolizează normal metalele. ISRS nu le sunt de folos, dar unii dintre pacienţi au raportat o îmbunătăţire a stării lor în urma reducerii nivelului de cupru din organism.
  • Depresie datorată lipsei de folat, la aproximativ 20% dintre pacienţi; în cazul multora dintre ei, starea era agravată de ISRS, dar era îmbunătăţită de suplimentele de acid folic şi vitamina B12.
  • Depresie toxică – la 5% dintre pacienţi. De obicei, e cauzată de nivelurile mari de metale toxice, mai ales plumb. Mai frecventă în trecut, incidenţa ei a scăzut în prezent, ca urmare a eliminării plumbului din vopsele şi din benzină. 

Posibilitatea de diagnosticare a depresiei pe baza unor teste de sânge şi urină ar permite identificarea mai precisă a tipului specific şi a cauzei care a produs-o, ceea ce ar duce la creştere eficienţei tratamentului. 

În prezent, autorii studiului lucrează la extinderea acestui mod de diagnosticare şi la pregătirea specifică a medicilor în acest scop.

Sursa: Fox News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040